Deznodamant

    Obicei prost: scriu doar atunci cand patura rece isi arunca cuiele-n mine, ma contureaza, ma captureaza ; scriu doar atunci cand ma invart in infinitul cerc al disperarii, atunci cand prezenta lui Nimeni imi este de prisos. Cuvinte curg pe liniile reci si grave ale vechilor melodii, iar fotografiile se deruleaza pentru ultima oara. Nu prea subtil voi spune ca viata lor este curmata : vor fi sterse ! Ce sadic, mai trebuie o punga de popcorn si scenariul devine unul ideal !

    Am gasit piesele lipsa din puzzle si, astfel, am contruit imaginea finala. Nu stiu cat de dramatica este, pentru ca nu stiu foarte bine cat timp voi putea mentine aceasta atitudine. Folosind latura psihologica, imi pot explica partial reactiile.

Starea de euforie, provocata de iluzii in a caror concordanta cu realitatea credeam, a creat un univers propriu cu ziduri greu de rapuns. Pastram imaginea perfectiunii, zilnic adaugand elemente noi la povestea creata, poveste care urma doar pasii dorintelor mele. Viitorul imi suradea, curcubeul forma coroana deasupra-mi, ploua cu inimi decupate din reviste si alte chestii copilaresti, ‘de fete’. Mare defect profesional : sunt o prea mare visatoare !

    Realitatea are cu totul un alt chip ; urat. Pai, cum? Atunci cand tu te hraneai cu gustul amar lasat de actiunile pe care inima-ti nu-si lasase amprenta, lucruri marete se intamplau. Doua drumuri paralele, apoi chiar si 3. Nu bombardez cu amanunte, ci ma rezum la sentimentele mele.

    Te-a lasat sa te scufunzi intr-un ocean obscur, ascuns, parca, de tot ceea ce-ti era cunoscut ; doar proiectii ale trecutului puteai recepta. Momente nenumarate in care ecouri repetau aceleasi vorbe ! Da, din lucruri atat de marunte, atat de banale ! Si intotdeauna te intrebai ‘oare de ce ?’.

    Pentru ca ! Nu te condamn pentru ceea ce ai facut : ti-ai urmat inima, ti-ai ascultat sufletul. De sfarsitul tragic este evident ca ma bucur, dar lasad egoismul undeva departe, iti spun ca imi pare rau.

Nu te urasc, desi uneori am impresia ca m-ai transformat intr-un monstru ! Nici macar acum. Ci iti multumesc pentru ca ai spart acea utopie : mi-ai aratat imperfectiunea, ai sfasiat sperantele, mi-ai adeverit temerile, nu ai depasit asteptarile ; ai aruncat cu cerneala neagra. Nu sunt ironica, daca asta vei crede. Ti-o spun cu sinceritate pentru ca, asa, voi reusi s-o iau de la zero, sa inchei in adevaratul sens al cuvantului aceasta etapa din viata mea ; de asta aveam nevoie. Totusi, doresc sa te am ! Un amic. Sa-mi spui bancuri cu Maria si Ion, sa radem de peripetii nebune, sa te vaiti si sa ma vait (macar asa nu irosim atatea informatii) si asa mai departe.

    Pentru prima oara ma simt libera ; nu total, ci partial... sau este doar o impresie vaga. Satisfactia isi va face aparitia si ea, candva ! Timpul nu sta in loc si, daca bine ma gandesc, 4 ani trec destul de repede. Dar pana atunci...

    Imi vreau binele, si,  cu conditiile prezente invatate, doresc sa inchei intr-o nota usor umoristica :

"Caut prieten si nu gasesc, toti baietii sa apeleze la mini !"

hahaha

{Bee

Legenda

     Oriunde privesc, pupilele capteaza: smiorcaieli cumplite, suferinta si cuvinte tastate la disperare. Le privesc cu compasiune pentru ca am trecut si eu prin aceasta 'eclipsa de soare'. Folosesc ghilimele cu scopul de a evidentia iluzia. Indeparteaza-ti palmele din fata ochilor si, poate, vei vedea curcubeul!

     Toate acestea au ca punct de pornire fragilele inimi ale sexului frumos; prostia fetelor.

     In esenta umana sunt stabilite anumite caracteristici pentru fiecare lucru. Noi suntem privite precum cele slabe, risipitoare, alintate, neindemanatice si asa mai departe. Adevarat, nu neg cu nimic acest lucru. Insa, cu ce scop exista masculii?

     Sa va aduc la cunostinta o mica legenda.

' În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia.

După aceasta legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi despart.Separați însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie completă.Tot mai mulți mor de tristețe și dor.Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume.În acest fel oamenii iși petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei puțini norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară. '

    Reluand ideea initiala, baiatul reprezinta acea jumatate puternica, adesea cu capul pe umeri si capabil sa faca din imposibil posibil. Insa, oare de ce nu exista echilibru? Probabil ‘fiinta androgina’ nu a fost divizata in doua parti egale ; ar putea fi o explicatie.

    Ce rezulta din logica mea bolnava ? Baietii trebuie sa aiba grija de fete. De ce ? Pentru ca ei au luat o cantitate mai mare din acea ‘putere’. Insa, o fac ? Nu intotdeauna . De ce nu intotdeauna ? Pentru ca superioritatea dobandita fara voie (alaturi de pasarelele ce zboara linistite prin cutia craniana) da un surplus de narcisism.

    Acum sa nu spuneti ca generalilez.; am tras doar o simpla concluzie in urma acelor vaicareli. Pentru ca, multumesc lui Dumnezeu!, exista si baieti care sa merite toata osteneala, toata dragostea pe care noi o putem oferi. Sunt precum... nu sunt inspirata! Colier de perle intr-o mare multime de kitsch-uri ?! Probabil.

Inchei cu o melodie !

'xoxo'

{Bee

Banal

     Azi doresc sa ma prind de mana cu un limbaj mai putin formal. Nu sunt lovita de inspiratie si, cu atat mai putin, de dorinta de a scrie. Totusi, scriu (actiune pentru care imi voi multumi intr-un viitor apropiat sau indepartat).

     Pentru ca azi m-am invartit in jurul calculelor obositoare, hai sa facem o prezentare matematica! Multimea ultimelor zile: {vineri, sambata, duminica, luni, marti, miercuri} m-a atras spre ceea ce inseamna adevarata nebunie; recunosc, poate si inconstienta. 1+1=2.

     Fa-o!

     Mi-am impus egoismul; am dorit sa lupt pentru binele propriu, sa sar granitele, sa fiu doar eu, visul si chieia fericirii. A fost real? Da! Mi-am demostrat ca sunt mai mult decat credeam ca pot fi, mi-am demonstrat ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat...acel ceva se intampla. Oh, cate repetitii!

Lumea vrea sa fie bagata in seama.

Acea lume, uneori, chiar se gadila!

Lumea danseaza si, la naiba, chiar ii place s-o faca in pereche!

Lumea canta (when you look into my eyes tell me what you see! do you feel my...?).

Si tot aceasta lume se lasa purtata de val;  se pierde in esenta drogului si nu mai stie ce se intampla cu ea.

Iar, atunci, lumea poate deveni un parazit atat de lipicios! Foarte lipicios! 

     Regrete?! Filozofia mea: fa ceea ce iti dicteaza inima! Daca o vei face, intotdeauna nu vei avea remuscari: a fost parte desprinsa din tine... si da! Mai bine savurezi clipa decat sa stai numarand secunde, intrebandu-te "cum ar fi fost daca?"!

     Poate. In adancuri stiu ca nu este bine ceea ce am facut, ca unele predici chiar au sens; orgoliul! Ma bucur, insa, de faptul ca unele predictii nu s-au adeverit. Masochism, complicat!? Nu-mi pasa. Viata trebuie traita intens, sentimentele trebuie exprimate! Nici mie nu-mi vine a crede ca sunt atat de pozitiva! Sunt fericita.

ps: Desi raceala trece in doar cateva zile, amintirile raman etern. 

     Intr-un sfarsit glorios, simt nevoia de a incheia cu un sfat, altul fata de cele deja desprinse din toata aceasta vorbarie inutila: daca nu doresti sa te simti intr-un film politist unde tu esti infractorul...cumpara-ti bilet si composteaza-l! Traiasca RATB-ul! :))

Muah, muah

{Bee

*text scris in jurul orei 00:00.