Fara introduceri complexe spun ca azi am citit fiecare post de pe al meu wall! Facebook, facebook! :))Astfel am dat de o poveste inspirata din realitate care a trezit destule controverse printre amicii mei! Ras pana la lacrimi, CE VREMURI! :)) Suna cam asa:
Povestea celor trei printese si zmeul violator!
30 august 2010
Eh, dragii mei, au fost odata ca niciodata trei printese frumoooase, ca din gaura scoase! Dichisite, sorbind adesea din Cola, savurau natura inconjuratoare astezate pe o banca. Dorind sa-si etaleze talentul de 'a grai', printesa cu ochi verzi spuse: -Bai, voi stiti cu cine sta Flori?:> C...elalte doua, marind ochii exagerat, intreaba:
-Cu cine? O_O
Raspunsul insa a intarziat. In fata lor a aparut un zmeu buhait, imprastiindu-si duhoarea. Printesa cea mica (tot aia cu ochii vezi) a inceput sa rada pana la lacrimi la vederea monstrului, iar acesta s-a infuriat cumplit si dupa ce a rostit 'las` ca vin eu la voi' s-a napustit asupra lor.
Printesa cea mare, cu ochi albastrii, vazand zmeul atat de aproape, a inceput sa fuga mai repede decat Speedy Gonzales, lasandu-si in urma surorile. Mijlocia, cea cu ochi caprui, avand picioroange, a ramas in urma. Noroc cu `aia mica, sa-i dea Dumnezeu sanatate, care a ajutat`o sa se indeparteze. Restul...?! Uitati`va la ...Tom si Jerry! =)
Si asa au trait fericite cele trei printese pana la adanci batraneti! Iar zmeul...probabil ca va mai bantui ceva lume, pana cand ii va veni sfarsitul!
_______________________
Si o concluzie a verii care imi place grav cum suna (se pare ca eram inspirata):
18 august 2010
E atat de usor sa te ascuzi in spatele unor litere insotite de niste simple 'emoticoane'. Multi stiu sa joace teatru (ieftin sau de calitate), insa intotdeauna o simpla privire te poate dezveli, iti poate scoate masca. De aici vine si vechea vorba 'ochii sunt oglinda sufletului' . O concluzie? Purtati ochelari de soare!
Privind dincolo de imaginea abstracta, mult prea simplificata de gandirea umana, culeg fanteza. Destinul nu este pentru ratati sau doritori de scuze la fel de ratate, asa cum mult am auzit, ci este o treapta spre o gandire mai avansata, mai profunda. Motivul vietii precum un teatru: sunt un personaj intr-un univers mult prea ieftin. Dorinta de a evada si de a transforma gandirea mea intr-un satelit se contureaza si prinde forma pe zi ce trece. Voi aprofunda subiectul intr-un viitor (nedefinit) pentru ca...Lovind constant laptopul pe ritmul unei melodii proaspat descoperita, mi-am amintit ca am blog! Da, am blog! :))
Poate ati dus dorul gandurilor mele atat de masochiste, atat de 'emo' in termenii cotidieni impusi; tragicul reprezinta o tentatie, insa autocontrolul se dovedeste a fi mai puternic decat Mr. Muscolo (cel care desfunda tevile in reclame, dragii mei!). Principala sursa de fericire pe care o detin sunt eu! Nu cad in narcisim, insa mi-am dovedit ca sunt mult prea desteapta pentru a renunta la celebrul EGO, ca sunt destul de draguta fizic, cat si psihic pentru a ma lasa calcata in picioare. Credeam ca aveam sa traiesc vesnic in era postV; crunt m-am inselat. Ma intorc la ceea ce am fost anteV, ma intorc la fiinta visatoare si optimista care emana pacea si haosul in jurul ei! Ma intorc la 'eu' si, la naiba, imi place.
Detalii plictisitoare! Ceva interesant?! Vizionati 'A walk to remeber'.
Sunt genul de persoana obsesiva; cand frenezia tinteste un anumit lucru, eh, mult nu va scapa de mine! Astfel m-am uitat a treia oara la acest film: caldura, un laptop, un pat in obscuritate si doua plangacioase (eu si a mea scumpa mama).
Prima parte prezinta o actiune destul de simpla: un tanar cam daramat de anturaj se indragosteste de ratusca cea urata a liceului. A doua parte?! O drama, o lectie de viata. Atunci cand esti totul pentru celalalt, iar celalalt este totul pentru tine, atunci cand traiesti prin celalalt, iar celalalt traieste prin tine, apare adevarata dragoste. Pentru ca...
'Dragostea este intotdeauna rabdatoare si draguta. Dragostea nu este geloasa, laudaroasa sau increzuta, nepoliticoasa sau egoista. Dragostea nu se supara si nu poarta pica. Dragostea nu gaseste placere din pacatele altora, dar gaseste placere in adevar. Este intotdeauna gata sa ierte, sa aiba incredere, sa spere si sa indure orice urmeaza.'
Insa, ce se intampla atunci cand pierzi totul, viata?
Concluziile sunt personale; am invatat o lectie importanta din aceasta poveste, mi-am reconstruit perspectivele. Oh, dar sunt cam satula sa tot vorbesc despre mine (este inevitabil sa nu o fac, insa pe viitor ma voi rezuma la cateva randuri). Care au fost concluziile tale?
Tehnic:
Sunt hotarata sa adopt altfel de subiecte, sa las esecurile mele amoroase doar in invataminte de 1-2 paragrafe. Ai sugestii? Sa luam exemplul americanilor si sa pasim in alta dimensiune! Hahaha, ce mother fucker`! :))
Printre vise moarte, ce fumegau in pamantul fierbinte al unui iad doar de mine stiut, o avalansa a luminii s-a strecurat; a spalat sudoarea lasata de ganduri neintelese cu…zambet. A invins, a dominat. O iluzie; atat de des a aparut precum o iluzie Edenul, incat acum nu pot reda ideea de real. Si totusi esti al meu si-mi daruiesti elixirul vietii: substanta fericirii prin vene alearga; umple lacunele trecute.
Te iubesc! <3
________________________________
Si un bonus! :)) Legenda de pe 3!
Inorogul
Un cerc infinit al disperarii continuu se-nvarte, formand o tornada a tipetelor grave, reci, guturale. Zambete curg, se topesc si ajung pe pamantul fierbinte, de focuri tocmai salvat. Ramane desert amar curmant de negura hidoasa a unui cer batran ; totul pare a sangera cerneala.
Jumatati androgine, cu aripile patate de noroiul greu, misuna. Sufletele lor injumatatite, parca aruncate in abis, cauta nebune aromonia in haosul fara de soare si luna. Neantul injunghiaza cu pumnalul, provocand durere. Din puritatea Edenului s-au nascut monstrii ce se zbat in adancuri : fara infatisare, cu putere nemasurata. Oglinda apei se sparge, iar cioburile-i strapung aripi, innegrindu-le. Suferinta. Dor. Dragoste.
Vazand cele intamplate, Divinitatea pregateste o solutie.
Cu diadema pe fruntea plecata, pasii sai reverberandu-se precum tunetele, lumina paseste-n intuneric. Ochii azurii se zbat printre lacrimi ; inorogul sta langa clepsidra timpului ce leviteaza si priveste dezolanta panorama. Totul prindrea contur.
Lipsite de rationament, agatate de sperante si iluzii in van, fiintele se naspustesc asupra divinei creaturi. Scuturandu-se, raztignind prezentul, inorogul-si infinge cornul in pamant.
Totul s-a predat luminii. Clepsidra s-a inaltat spre ceruri, preschimbandu-se intr-un bulgare al focului ce permanent avea sa numere secunde ; luna. Aripile s-au desprins si au pornit, de asemenea, spre bolta cereasca, de unde aveau sa vecheze sub forma unor stele. Fiintele, oameni ajunsi, s-au izbit de sol ; cioburi de apa acum curgeau siroaie pe chipurile lor. Haosul s-a convertit in ceva placid.
Se spune ca inorogul va reveni pe pamant atunci cand disperarea se va reinstala ; pana atunci, sub forma unei umbre, ne priveste pasii spre cautarea absolutului.
Obicei prost: scriu doar atunci cand patura rece isi arunca cuiele-n mine, ma contureaza, ma captureaza ; scriu doar atunci cand ma invart in infinitul cerc al disperarii, atunci cand prezenta lui Nimeni imi este de prisos. Cuvinte curg pe liniile reci si grave ale vechilor melodii, iar fotografiile se deruleaza pentru ultima oara. Nu prea subtil voi spune ca viata lor este curmata : vor fi sterse ! Ce sadic, mai trebuie o punga de popcorn si scenariul devine unul ideal !
Am gasit piesele lipsa din puzzle si, astfel, am contruit imaginea finala. Nu stiu cat de dramatica este, pentru ca nu stiu foarte bine cat timp voi putea mentine aceasta atitudine. Folosind latura psihologica, imi pot explica partial reactiile.
Starea de euforie, provocata de iluzii in a caror concordanta cu realitatea credeam, a creat un univers propriu cu ziduri greu de rapuns. Pastram imaginea perfectiunii, zilnic adaugand elemente noi la povestea creata, poveste care urma doar pasii dorintelor mele. Viitorul imi suradea, curcubeul forma coroana deasupra-mi, ploua cu inimi decupate din reviste si alte chestii copilaresti, ‘de fete’. Mare defect profesional : sunt o prea mare visatoare !
Realitatea are cu totul un alt chip ; urat. Pai, cum? Atunci cand tu te hraneai cu gustul amar lasat de actiunile pe care inima-ti nu-si lasase amprenta, lucruri marete se intamplau. Doua drumuri paralele, apoi chiar si 3. Nu bombardez cu amanunte, ci ma rezum la sentimentele mele.
Te-a lasat sa te scufunzi intr-un ocean obscur, ascuns, parca, de tot ceea ce-ti era cunoscut ; doar proiectii ale trecutului puteai recepta. Momente nenumarate in care ecouri repetau aceleasi vorbe ! Da, din lucruri atat de marunte, atat de banale ! Si intotdeauna te intrebai ‘oare de ce ?’.
Pentru ca !Nu te condamn pentru ceea ce ai facut : ti-ai urmat inima, ti-ai ascultat sufletul. De sfarsitul tragic este evident ca ma bucur, dar lasad egoismul undeva departe, iti spun ca imi pare rau.
Nu te urasc, desi uneori am impresia ca m-ai transformat intr-un monstru ! Nici macar acum. Ci iti multumesc pentru ca ai spart acea utopie : mi-ai aratat imperfectiunea, ai sfasiat sperantele, mi-ai adeverit temerile, nu ai depasit asteptarile ; ai aruncat cu cerneala neagra. Nu sunt ironica, daca asta vei crede. Ti-o spun cu sinceritate pentru ca, asa, voi reusi s-o iau de la zero, sa inchei in adevaratul sens al cuvantului aceasta etapa din viata mea ; de asta aveam nevoie. Totusi, doresc sa te am ! Un amic. Sa-mi spui bancuri cu Maria si Ion, sa radem de peripetii nebune, sa te vaiti si sa ma vait (macar asa nu irosim atatea informatii) si asa mai departe.
Pentru prima oara ma simt libera ; nu total, ci partial... sau este doar o impresie vaga. Satisfactia isi va face aparitia si ea, candva ! Timpul nu sta in loc si, daca bine ma gandesc, 4 ani trec destul de repede. Dar pana atunci...
Imi vreau binele, si, cu conditiile prezente invatate, doresc sa inchei intr-o nota usor umoristica :
"Caut prieten si nu gasesc, toti baietii sa apeleze la mini !"
Oriunde privesc, pupilele capteaza: smiorcaieli cumplite, suferinta si cuvinte tastate la disperare. Le privesc cu compasiune pentru ca am trecut si eu prin aceasta 'eclipsa de soare'. Folosesc ghilimele cu scopul de a evidentia iluzia. Indeparteaza-ti palmele din fata ochilor si, poate, vei vedea curcubeul!
Toate acestea au ca punct de pornire fragilele inimi ale sexului frumos; prostia fetelor.
In esenta umana sunt stabilite anumite caracteristici pentru fiecare lucru. Noi suntem privite precum cele slabe, risipitoare, alintate, neindemanatice si asa mai departe. Adevarat, nu neg cu nimic acest lucru. Insa, cu ce scop exista masculii?
Sa va aduc la cunostinta o mica legenda.
' În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia.
După aceasta legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi despart.Separați însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie completă.Tot mai mulți mor de tristețe și dor.Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume.În acest fel oamenii iși petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei puțini norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară. '
Reluand ideea initiala, baiatul reprezinta acea jumatate puternica, adesea cu capul pe umeri si capabil sa faca din imposibil posibil. Insa, oare de ce nu exista echilibru? Probabil ‘fiinta androgina’ nu a fost divizata in doua parti egale ; ar putea fi o explicatie.
Ce rezulta din logica mea bolnava ? Baietii trebuie sa aiba grija de fete. De ce ? Pentru ca ei au luat o cantitate mai mare din acea ‘putere’. Insa, o fac ? Nu intotdeauna . De ce nu intotdeauna ? Pentru ca superioritatea dobandita fara voie (alaturi de pasarelele ce zboara linistite prin cutia craniana) da un surplus de narcisism.
Acum sa nu spuneti ca generalilez.; am tras doar o simpla concluzie in urma acelor vaicareli. Pentru ca, multumesc lui Dumnezeu!, exista si baieti care sa merite toata osteneala, toata dragostea pe care noi o putem oferi. Sunt precum... nu sunt inspirata! Colier de perle intr-o mare multime de kitsch-uri ?! Probabil.
Azi doresc sa ma prind de mana cu un limbaj mai putin formal. Nu sunt lovita de inspiratie si, cu atat mai putin, de dorinta de a scrie. Totusi, scriu (actiune pentru care imi voi multumi intr-un viitor apropiat sau indepartat).
Pentru ca azi m-am invartit in jurul calculelor obositoare, hai sa facem o prezentare matematica! Multimea ultimelor zile: {vineri, sambata, duminica, luni, marti, miercuri} m-a atras spre ceea ce inseamna adevarata nebunie; recunosc, poate si inconstienta. 1+1=2.
Fa-o!
Mi-am impus egoismul; am dorit sa lupt pentru binele propriu, sa sar granitele, sa fiu doar eu, visul si chieia fericirii. A fost real? Da! Mi-am demostrat ca sunt mai mult decat credeam ca pot fi, mi-am demonstrat ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat...acel ceva se intampla. Oh, cate repetitii!
Lumea vrea sa fie bagata in seama.
Acea lume, uneori, chiar se gadila!
Lumea danseaza si, la naiba, chiar ii place s-o faca in pereche!
Lumea canta (when you look into my eyes tell me what you see! do you feel my...?).
Si tot aceasta lume se lasa purtata de val; se pierde in esenta drogului si nu mai stie ce se intampla cu ea.
Iar, atunci, lumea poate deveni un parazit atat de lipicios! Foarte lipicios!
Regrete?! Filozofia mea: fa ceea ce iti dicteaza inima! Daca o vei face, intotdeauna nu vei avea remuscari: a fost parte desprinsa din tine... si da! Mai bine savurezi clipa decat sa stai numarand secunde, intrebandu-te "cum ar fi fost daca?"!
Poate. In adancuri stiu ca nu este bine ceea ce am facut, ca unele predici chiar au sens; orgoliul! Ma bucur, insa, de faptul ca unele predictii nu s-au adeverit. Masochism, complicat!? Nu-mi pasa. Viata trebuie traita intens, sentimentele trebuie exprimate! Nici mie nu-mi vine a crede ca sunt atat de pozitiva! Sunt fericita.
ps: Desi raceala trece in doar cateva zile, amintirile raman etern.
Intr-un sfarsit glorios, simt nevoia de a incheia cu un sfat, altul fata de cele deja desprinse din toata aceasta vorbarie inutila: daca nu doresti sa te simti intr-un film politist unde tu esti infractorul...cumpara-ti bilet si composteaza-l! Traiasca RATB-ul! :))
Simtind cum neantul injunghiaza cu pumnalul al meu suflet statornic, am hotarat sa-mi predau chipul soarelui. Scaldandu-ma in aurul rosu-violet al apusului, m-am intors in trecut... uitand departe notiunea de timp si spatiu. Eram doar eu si locul copilariei mele.
Mingea-curcubeu nestingherita sarea spre cer si, numarand secundele, se izbea de sol ( rasul unui copil ce-si recunoaste greseala). Tot pe bolta cereasca pasari deseneau linii invizibile, iar de pe crengi picura cate-o ruginie frunza, uneori chiar cate doua. Doar leaganul aduna memorii si trairi mai recente; acela a fost momentul in care fotografia s-a tiparit limpede in minte. Atunci mi-am dat seama de granita atat de brusca dintre copilarie si adolescenta, de noua versiune a vietii si noile intensitati ale simturilor.
Imi lipseste naivitatea inocenta, insa imi place acest amalgam nebun. Imi este dor ca bratele mamei sa ma desprinda de sol atunci cand lacrimile-mi aluneca pe obraji, dar mai mult iubesc sa-mi cuprinda trupul si sa plang pe umarul lui. Verdictul paralelei dintre cele doua universuri poate fi: diferentele sunt infinite.
Noi si vechi statisfactii.
In incheiere, doresc sa ma opresc scurt asupra unui lucru care mi-a facut inima sa tresara, care mi-a dat o stare de bine. Senzatia traita, desi destul de rar, intotdeauna ma rascoleste; inexplicabila.
Criss: m-ai facut sa plang
Criss: fata, scrii frumos..adica reusesti foarte bine sa expui ceea ce simti.
Craciun= Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Hristos.
Mos Craciun= personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă.
Pentru prima oara simt nevoia de a scrie intr-un alt mod: m-am reumplut de substanta, diferita de vechea voiosie si poate uneori doar amagitoare, insa reala. Nebunia adolescentina se strecoara treptat in vene, iar alaturi de acele multe pasarele, inca puerile, ma ideamna la adrenalina. Astfel, cu pasi grabiti, alergand mai repede decat celebrul soldat al lui Miltiade, se apropie Craciunul.
Doua suflete insetate, doi creieri ce adesea fumega au reusit sa creeze un pseudonim:
•Intalnirea cu cei dragi, imparfumata cu atmosfera calda generata de emotii;
•Primirea darurilor mult asteptate, mentionate sau nu in scrisoarea adresata Mosului;
•Insufletirea viselor in asteptarea minunilor;
Luarea in calcul a tuturor posibilitatilor te face a fi pregatit pentru toate dificultatile date de viata, insa de aceasta data sfarsitul tragic este exclus. Cand tristetea este impartasita si bratele celeilalte iti cuprind trupul tremurand, suferinta este diminuata. Dar, la naiba, de ce sa fim pesimisti? Oricare ar fi consecintele, Craciunulva fi unul de neuitat, vesnic pastrat in cufarul inimilor noastre.
Ho ho ho!
We wish you a Merry Christmas;
Oh, bring us a figgy pudding;
Oh, bring us a figgy pudding;
Oh, bring us a figgy pudding and a cup of good cheer!
We won't go until we get some;
We won't go until we get some;
We won't go until we get some, so bring some out here!
•'Parul se ineaca in briza marii, iar pielea imi ardea la lumina lunii. Eram doar tu si eu: doua personaje din jocul pasiunii. Plaja goala ne veghea, nerabdatoare sa fie martora unui act de amor. Tu mi-ai cuprins fata intre palme si, cu buzele fierbinti, m-ai imbatat cu un sarut. Ale tale maini imi conturau trupul tremurand, nebun dupa atungerea ta. Din cand in cand se auzea un rasuflu limpede.Trupurile noastre erau unite; ascultam doar bataile inimii tale in timp ce simteam cum nisipul-mi fuge de sub picioare. Nu a fost vis. Eram in bratele tale, simtindu-ti de aproape respiratia. M-ai asezat pe nisipul umed, contemplandu-ma. Priviri adanci nu incetau, iar...atunci, si tu erai jos, langa mine.' Februarie 2010. (Nu pot a trece cu vederea evolutia mea in literatura de atunci pana in prezent.)
•'Doresc ca acea senzatie pe care am avut-o azi, in leagan, cea de libertate si ascensiune (spre ideal), senzatia de zbor ce-mi prindea parul in mananunchiuri si-mi strapungea fata, sa nu fie doar o naluca de cateva minute. Vreau sa ma inunde deplin.' Martie 2010
•'Groapa adanca, umpluta cu un nimic incolor, inodor si insipid (da, doar e nimic!) a fost reabilitata. Umor negru: nu de Basescu. Pas cu pas, pornind de la fantezia, emotia unui nou joc s-a ajuns la... Dream. Intotdeauna m-au fascinat povestile de dragoste, in special cele din basme. Acum am si eu una: am un print, iar eu sunt o printesa'. Iulie 2010
•'Nu stiu cu ce sa incep. Un amalgam detaliat de ganduri pulseaza, trimite flash-uri in mintea mea si nu ma lasa sa incep sau sa termin o idee. In aceasta stare sunt prinsa de luni, 9 august 2010.
Nu mai stiu daca in trecut am cunoscut fercirea deplina sau doar m-am amagit cu iluzia ca ea exista. Insa, acum, ma simt completa. Traiesc un vis, in care zilnic descopar noi universuri; zbor. Pare idiot ceea ce spun, dar incep sa-i inteleg pe cei drogati: acum am propriul meu drog. Iubirea este un drog.
Imi este foarte greu sa asimilez, acum, la sfarsit, tot ceea ce s-a intamplat pana in acest moment…dar incerc. Totul a inceput luni.
Dupa o cearta enorma cu mama, privind cifrele mici din numarul care imi demonstreaza varsta, am iesit. Era 3 jumatatea, aproape 4; am fost sa o iau pe Gabi. Dar hai sa trecem mai departe pentru ca ma plictisesc al dracu`de rau aceste detalii. Inca vad imaginea clar: el statea la sens giratoriu, radea, asezat. Aveam o sticla de Cola din care sorbeam ca o idioata, in speranta ca asa ma voi calma, voi prinde curajul necesar si nu voi cadea la sol ca o papusa fara suflet. Am pasit in parc; el s-a ridicat. Nu imi aduc aminte cat de tare tremuram, dar atunci cand m-a imbratisat am inchis ochii si pur si simplu…respiram, simtindu-ma protejata, in locul meu, acolo unde apartin… Pot sa spun ’acasa’?! A durat prea putin. Nicu, Gabi, eu, el. Rasete, prea multe rasete; pana cand am inceput sa ne aproapiem.
Stiu ca, la un moment dat, cei doi au plecat, lasandu-ne un moment de intimitate. Oh, al naibii catel! :)) Si atunci am inceput sa simt ale lui maini pe trupul meu. Si atunci am simtit cum ma aflu exact in mijlocul unei tornade, alaturi de el. Mi s-a spus ca am fost extrem de proasta, avand in vedere doar atitudinea si tulburarea sufleteasca, dar toate acele emotii au fost inevitabile. Marioneta? Simteam cum ma transform intr-un imens jeleu, a carui centru (inima) pulseaza neregulat precum tunetele. El… El era acolo. Prima atingere a buzelor a fost de fapt un ‘pupat’, tinand cont de explicatiile primate ulterior. Cel mai probabil trebuia sa fie ceva mai lung, dar gravitatia a interupt totul; nu am cazut, ci doar ne-am prea inclinat spre partea stanga. Si am mers. Si ne-am oprit. Si acolo a fost inceputul a ceea ce urma sa fie un sarut. Cand l-am simtit atat de aproape, da, atunci cand nimic nu mai conta (nu exagerez daca spun ca puteam sa fiu inconjurata de lei infometati si…nu-mi pasa), culmea, ma luase cu o stare de lesin. Am fost fraera ca am oprit sarutul, dar pur si simplu nu am putut sa ma stapanesc…Si m-am afundat in bratele lui. Probabil a vazut in ce stare ma aflu (nu stiu cum de nu a ras pentru ca eu, daca as fi fost in locul lui, m-ar fi bufnit rasul) si m-a pus sa ma sui in spatele lui! Privesc clar intinerariul nostru cu ajutorul ochiului din capul in care se adapsoteste un creier amestecat, agitat, creierul meu, in concluzie capul meu. Inca mai pot simti fiecare atingere, inca mai vad ‘pielea de gaina’: urmare a respiratiei, saruturilor lui pe gatul meu. Un ideal…' August 2010
•'De la un timp am pierdut notiunea timpului. Stiu doar ca peste 2 zile va incepe, in adevaratul sens al cuvantului cosmarul (din care nu stiu daca ma voi trezi). Este una dintre nenuramaratele seri in care simt ceva sau un neceva in mine. Durere nu; doar o dorinta arzatoare de a schimba ceva. Probabil neputinta, ura, disgustul care mi-l provoc, amestecate cu intrebari gen: "cum ar fi fost daca...?: si urmate de imaginare imagini vizuale de tot felul ma fac din nou si din nou "sa ma descarc".' Septembrie 2010
•'Au trecut doua saptamani. Septembrie azi s-a sfarsit; toamna e mult prea trista. De ce nu exista doar vara? De ce exista atatea reguli, atatea principii inventate aiurea de om? Cu sentimentele cum ramane? In fond, pentru asta traim.' Sfarsit de septembrie 2010
•'Ma sfasie cu ghiarele-i scarba disperare. Ma ascund in obscuritate, alaturi de perna ce o sufoc cu amar, de ireversibilul trecut. Si tu o faceai. Siroaie de venin pur spala chipul, lumea ametita continuu se invarteste...si totul e scrum.' Octombrie 2010
"E greu cand o relatie se incheie brusc si nu primesti niste raspunsuri, nu mai stii daca a fost real, de ce s-a incheiat, ce ai gresit, insa atunci cand oamenii nu sunt maturi emotional (indiferent de varsta), aceste raspunsuri nu prea apar. Si putem ramane agatati de umbra unei relatii multa vreme, punandu-ne intrebari.(...) poti doar sa iti acorzi timp, sa lasi sentimentele sa se aseze si apoi sa faci o evaluare a ceea ce mai simti, ce nevoi mai ai, ce ai invatat din relatia asta si cu ce "bagaj" mergi mai departe."
Catalina Vieru, psiholog.
Pulseaza, dorinta pulseaza. Puzderie de detalii, colonizandu-se rand pe rand, completeaza spatiile lipsa din imaginea finala a acelui puzzele. Inauntru s-a dezvoltat un rau egoism care ma forteaza sa actionez doar pentru binele propriu.
Am realizat, intamplator, ca unele lucruri se intampla pentru a-mi irita spiritul; tind sa cred ca tocmai ai alunecat in cea mai adanca prapastie. Ai fost corupt, s-au te-ai corupt singur, nascand idei general supide. Cateva cuvinte urla nebune inauntru-mi, dand agitate din aripi, incercand sa ma faca a le intelege profundul sens.Batjocura, sincerul sentiment de razbunare, minte spalata, captarea atentiei, dispret?Lista poate continua la nesfarsit. Iar in astfel de momente, pentru a face o paralela demna de arta imaginarului, mi-ar fi placut sa pot avea puterea lui Edward Cullen.
De fiecare data cand gasesti un raspuns se mareste si numarul intrebarilor.
Te-ai folosit de orele nenumarate, timp nemarginit impreuna, pentru a-mi deduce reactiile; si da, aveai dreptate, insa nu gasesc finalitatea acestui amestec.
Iar tu, cealalta...
Suferi? Si eu.
Blestemi distanta? Si eu.
Iti imaginezi neadevaruri si speri in nisip purtat de vant? Si eu.
Ma urasti? Si eu.
Imi vrei raul, rabunare? Si eu.
Nu imi trezesti mila si niciodata nu o vei face, desi iti inteleg sentimentele. Stiu cum te agati oarba de fiecare speranta si cum fiecare vorba-n gluma iti da efectul drogului; poate te inteleg mai bine decat o face oricine altcineva. Pacat, pacat de acea repulsie si gust amar.
Nu mai este la fel...
Concluzie? Nu exista. Procesul continuu nu pare a detine sfarsit, iar amanunte printre cele mai nesemnificate pun sare pe rana; inca nu am putut alege strada potrivita mie din intersectie.
S: pai descrie-mi
S: starea ta sufleteasca
вiαиcααα }: ma simt incompleta. in mine fierbe un 'ceva', imi da o stare de neputinta.
вiαиcααα }: sunt plina de regrete, imi doresc sa dau timpul inapoi si...sa schimb ceva. vreau sa fiu fericita, dar sunt constienta ca nu se mai poate.
вiαиcααα }: uneori simt ca innebunesc...
вiαиcααα }: orice mic detaliu imi aduce aminte de ce a fost...iar ritmul inimii accelereaza, ochii mi se umezesc... si atunci am cea mai mare nevoie de o imbratisare.
вiαиcααα }: insa, sunt singura...
S: >:D<
вiαиcααα }: azi am vazut doi tineri; aveau un copil. si brusc m`a dus cu gandul si mi`a trezit un sentiment de...nu stiu sa descriu. pot sa spun ca acum inteleg adevartul sens al fericirii: nu hollywood si alte prostii la care visam eu...
вiαиcααα }: insa, uneori am impresia ca sunt singura si cum scrie la avatar 'no one here to save me'...
S: in timp, din ce in ce mai multe raspunsuri, la toate intrebarile, o sa-ti apara. tu trebuie sa astepti si sa te rogi la Dumnezeu!
вiαиcααα }: si cand aveai totul si ramai cu nimic...e greu. si totusi nu exista cuvinte care sa descrie...cum sunt...
S: ai sa fii fffoarte tare
S: dar inainte sa poti fi tare
S: trebe sa fii moale
вiαиcααα }: unele raspunsuri deja le stiu, altele nu. dar nu va ajuta la nimic..
S: si asta esti tu acum
S: trebe sa pui totul cap la cap
S: si sa gandesti ca a fost o perioada prea scurta de timp si poate tu l-ai imaginat altfel si de aceea ai asa de multe remuscari acum
вiαиcααα }: cum pot sa vad inca perfectiunea..in acea persoana?!
S: pur si simplu mintea ti-l arata ca fiind perfect
S: el nu e perfect
вiαиcααα }: mi`ar place sa`l priviti cu ochii mei..
(...)
S: totul e in mintea ta ...
S: un mare om a spus astfel odata
S: "orice traire puternica poate fi uitata cu alta traire puternica.."
S: si nu se referea la o alta relatie.
вiαиcααα }: vreau sa am acea traire puternica mai repede..pentru ca eu nu stiu cat mai rezist asa..
S: pai trebuie sa o cauti
S: e vorba de "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi"
S: aia e logica de sfarsit
вiαиcααα }: nu am citit romanul..
S: cred ca ar fi bine sa-l citesti
вiαиcααα }: da, e o idee
(...)
S: Bianca, tu (teoretic) te afli intr-o intersectie
S: si ai 3
S: posibilitati
S: 1) sa te intorci!
S: 2) sa te lasi si sa-ti continui viata
S: 3) sa o tii tot asa pana cand se va intempla ceva ce nu vreau sa imi inchipui
S: gandeste-te bine ce vrei sa faci si fa!
Plec de tot, departe de tot
De tot ce-am avut, dar am pierdut.
Plec departe, plec pe Marte
Si de-acolo, poate... poate... poate...
Mi-am dat prea tarziu seama de prezenta monstrului care se zbate inauntrul meu; dar, cum spune vorba, mai bine mai tarziu decat niciodata. Nu-i stiu infatisarea, insa il simt. Nu-i stiu puterea, insa ii cunosc mult prea bine efectele. Si astfel ma uit in oglinda si privesc reflexia cuiva, cineva necunoscut, cineva care imi provoaca repulsie: pur disgust. Un lucru mi-ar desena un zambet: sa o vad spargandu-se in fata mea, in mii de bucati, sa o distrug asa cum am fost distrusa si eu. Zambet sadic, masochism.
Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte,
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte .
Mai nou, observ ca trendul 'hai sa ne ascundem dupa deget' a devenit mult mai popular decat credeam; recunosc, il practic uneori. Insa, atunci cand in paharul deja umplut continua sa se toarne, acesta se revarsa: m-am saturat de indirecte. Ai ceva de spus? Spune!
Gandesc la rece cand inima fierbe. Sunt un intrus,
Din propria mea lume ma simt exclus..
Clepsidra timpului, timpul este cel mai bun medicament. Insa, ati uitat ca exista si boli fara remediu? Pana si cel mai mic detaliu al vietii in care traiesti reinvie amintirea, iar tu doar simti cum inima iti bate nebuna, iar acel sentiment te ingroapa din nou in intuneric. Ii pasa cuiva? Supravietuiesti, parca, intr-o mare de necunoscuti; te excluzi singur, stiind ca povestea ta nu poate fi convertita in cuvinte, este neinteleasa.
De ce sa mai stau?
N-am nici un motiv.
Ma simt inutil, n-am nimic din ce vreau.
Nimeni stie sa aprecieze ceea ce are pana atunci cand il pierde; esti sectionat. Si atunci cand ai cea mai mare nevoie de acel cineva, insa stii ca este de neatins, atunci cand nu mai ai controul asupra simtirilor, iti doresti arzator sa evadezi. Sa fii doar tu cu tine, imbratisandu-ti trupul, stiind ca nimeni altcineva nu o va face. Adevaratii prieteni te pararesc pentru ca ai devenit marioneta monstrului ce bantuie inauntrul tau, ai uitat ceea ce inseamna 'a face bine', dozezi zilnic nepasarea...
Si...
Plec de tot, departe de tot De tot ce-am avut, dar am pierdut. Plec departe, plec pe Marte Si de-acolo, poate... poate... poate...
Prinsa intr-o tornada a timpului, cad inerta pe ganduri; s-a mai dus o zi. Nu pot desprinde din acel cinema mintal imaginile scaldate in lumina apusului, derulandu-se rapid dupa geamul transparent al troleului. Folosind limbajul uzual, imi permit expresia: am ceva la mansarda? Prea rapid, prea nebun, se scurge prea repede! O avalansa de noutati; ma surprind in mijlocul diferitor actiuni pe care nu contientizez ca le fac, punandu-mi intrebari Eu chiar fac asta?Chiar sunt aici? Un schimb de replici cu cateva dintre colege m-a determinat sa cred ca nu sunt singura in aceasta situatie, doar ca eu am patruns intr-o dimensiune... putin mai avansata.
Timp si destin. Experiente proprii, chiar foarte recente, m-au determinat sa cred si mai mult ca fiecare avem un traseu de parcurs. La fiece cotitura primim semne de avertizare, iar daca suntem destul de capabili sa le percepem, putem anticipa surpriza. Am decis sa ma las purtata de val, ivocand apogeul. Iar, pentru a accentua ideea, repet: totul se intampla cu un scop.
Insa un zambet? Intamplarea face ca uneori sa te pierzi in detaliile unui miraj (...atat de fals, dar, parca, atat de real), sa te umplii de acea substanta ce genereaza fericirea (...oare falsa, oare reala?) si zambesti sincer. Deodata prezentul apune, ramanand doar reflexia ta.
Nu-mi doresc sa revolutionez, sa critic sau sa intru in mintea oamenilor cu scopul de a colora, intregi sau regla suruburi; doar scriu. Desprind amintiri, ganduri care-mi mistuie constiinta, construind treptat ceea ce se numeste 'enigma'; enigma vietii.
V
I
A
T
A
______
Life inainte-dupa
'Mi-as fi dorit ca tu sa fi fost doar o himera in viata mea: sa nu lasi cicatrici atat de profunde, dureroase, sangerand…atat de reale. Mi-as fi dorit ca totul sa se fi intamplat intr-un simplu vis, unde dezamagirea ulterioara sa fie mai plapanda. Insa am trait ceva mai intens decat perfectiunea unui vis.'
-citat din jurnalul propriu
Placid privesc acum lucrurile. Sunt experiente care convertesc fostul tu intr-un necunoscut, pe care zilnic, incerci sa il scoti din umbra. Incepi a pricepe noi lucruri parca ascunse ochiului tau pana acum si, parca stransa intr-un corsaj, respiri din ce in ce mai greu.
