De-ar fi sa vii...

      Si parca mi-era dor sa-mi simt mainile reci inghemuite in buzunare, nasul de clovn si parul turtuit sub o caciula. Urasc frigul, chiar o fac, dar precum suferita, aceasta poate fi uneori dulce. 

      Si-n zilele ce-au trecut am trait doar in amintire, zbatandu-ma in cautarea puterii si a sperantei. Intreg universul imi indrepta carma spre trecut si-mi lipea pe pereti carpeta veche a sentimentelor. Nu intelegeam de ce in cale-mi aparea nemarginitul abis care mi-a absorbit zambetul anul trecut, in aceasta perioada. Cu ce scop? Si orbita i-am cazut in plasa, lasandu-mi gandirea departe de logica umana si mi-am spus s-o fac din nou! Zeule, da-mi putere! Am constientizat durerea in momentul in care mi-am vazut degetele eliberand cristalele de sare pe a mea rana. In loc sa-ngrop ramasitele, eu macinam pamantul. Si-am spus stop, strapunganu-mi inima cu fulger, dorind invicibilitatea. Cine sunt, cine esti? Oare acum sunt chiar de piatra?  Asa pare, uneori asa simt, dar cineva se incapataneaza sa-mi dovedeasca contrariul.

"De-ar fii sa vii as crede ca visez.
De-ar fii sa vii, ce ne-am mai spune oare?
Si cum sa speri ca voi mai fi cea de ieri?
Eu nu te-am uitat dar vezi, te-am ratacit prin ganduri...
De-ar fii sa vii as cred ca visez.
Mi-as aminti ce dor mi-a fost de tine
Si te-as ierta, oricat de greu mi-ar parea.
Dar de nu ma vei iubi atunci mai bine
Nu veni!"