Nu sunt buna de nimic. Un nimic cuprinzator, un nimic infometat de esecuri pe toate planurile. Nu mai pot. Pur si simplu m-am saturat sa lupt impotriva a tot ce imi ataca integritatea spirituala, a tot ce ma doreste undeva jos, muribunda pe tarana fumegand. De ce? De ce nu pot radia iubire, de ce nu ma poate iubi? Am ajuns la cota maxima, as face aproape totul pentru tine si pentr-o clipa am uitat idiotenia asta de situatie, astfel aruncandu-ma din nou in abisul sperantelor. Nu sunt bogata. Nu sunt frumoasa. Nu am 90-60-90. Nu avem un trecut impreuna. Nu ma iubesti. Fac eforturi sa imi gasesc locul si sa ma mentin pe o linie de plutire si parca totul e in van, parca nimic nu mai are sens. Viata pare a fi doar o chestie banala pe care a complicat-o omul, construindu-si societatea si moravurile.
Uneori ma gandesc la autodistrugere, uneori ma ambitionez si sfasii inauntru-mi in cautarea puterii. M-am saturat sa fiu puternica. Sunt dezgustata de ideea pe care inainte o sustineam sus si tare: curcubeul apare intotdeauna dupa o furtuna. Sa apara! Dar cu ce rost? Furtuna deja a transformat in haos armonia, un haos debusolant, iar timpul este ireversibil. Fiecare rana isi are cicatricea sa.
M-am saturat, recunoc.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu